Stramosii nostrii ? – Agogve si gnomii mau

Una dintre tainele nedezlegate ale padurilor africane, sunt micii omuleti de padure agogve. Comform descrierii naturalistului englez Frank Lane, aceste creaturi ciudate nu depasesc ca inaltime circa 1,20 m, tot corpul lor este acoperit cu un par roscat, fata o au de maimuta, dar umbla pe doua picioare, ca oamenii.

Agogve traiesc in inima padurilor dese si chiar vanatorii cei mai experimentati au putine sanse de a-i vedea. Aceasta se poate intampla o data in viata, spun localnicii. Zvonurile despre agogve sunt raspandite pe o distanta de peste 1 000 km, de la sud-vestul Kenyei pana la Tanganyika si, mai de­parte, pana la Mozambic.

Despre acesti omuletii de padure relateaza si calatorii euro­peni. Capitanul Hitchens, functionar al administratiei bri­tanice in Kenya, in lunga lui sedere in Africa a strans multe date despre misterioasele animale necunoscute stiintei, in a caror existenta cred localnicii. In articolul Animalele misterioase ale Africii, publicat in 1937 in revista stiinti­fica „Discovery“, el scrie despre agogve :

„Acum cativa ani in urma am primit ca misiune de vanatoare sa omor un leu antropofag in padurile Issure si Simbiti, la limita de est a campiilor Wembar. Intr-o zi, in timp ce pandeam leul in luminisul padurii, din desis au aparut deodata 2 fiinte mici de culoare ca­fenie, care au fugit apoi de partea cealalta a desisului. Pareau niste omuleti foarte mici, a caror inaltime era de aproximativ 1,20 m, mergeau pe doua picioare si erau aco­periti de o blana roscata. Vanatorul bastinas care ma in­sotea a ramas nemiscat, cu gura cascata de uimire. Este agogve — a spus el cand si-a revenit putin.

Hitchens a facut multe eforturi, fara rezultat, pentru a mai vedea acesti omuleti. Dar mai repede poti gasi un ac intr-un car cu fan decat pe acest animal iute in aceasta padure de nepatruns !”

Hitchens a incearcat sa ne asigure ca fiintele pe care le-a vazut nu semanau cu nici una dintre maimutele pe care le cunoastem. Dar cine sunt ele ?

Cu cativa ani in urma, in revista societatii de stiinte na­turale din Africa de est si Uganda a fost publicata urma­toarea stire :

„Bastinasii regiunii Kwa-Ngombe sunt siguri ca muntii lor sunt locuiti de bivoli, porci salbatici si de un trib de omuleti roscati, care isi pazesc cu strasnicie domeniile mun­toase. Batranul Salini, ghidul din Embu, povestea ca o data s-a urcat sus pe munte impreuna cu cativa tovarasi. Ei au ajuns aproape de varf, unde sufla un vant rece. Deodata o adevarata grindina de pietre s-a abatut asupra vanatorilor. Ei au inceput sa fuga. Uitandu-se in urma, batranul Salim a vazut vreo douazeci de omuleti roscati care aruncau cu pietre dupa ei din varful unei stanci“.

Iata si alte povestiri despre omuletii roscati din Africa: un calator i-a vazut din corabia pe care se afla si care plutea prin apropiere de Mozambic, in tovarasia unor paviani (specie de maimute – foto). Un altul a intalnit in interiorul aceleiasi tari o intreaga familie de agogve: mama, tata si un copilas. Vanatorii bastinasi care il insoteau au protestat cu hotarare cand el a vrut sa-l impuste pe unul dintre „liliputani”.

Un alt mister ramane si cel al micutilor gnomi mau. Astfel, un vanator european Cottnay, ne spune ca purtato­rul sau de arme bastinas, i-a povestit despre micutii omuleti care traiesc pe Mau. Mau este o creasta muntoasa din vestul Kenyei, unde punctul cel mai inalt atinge 3.049m.  Comform relatarii acestuia, el a povestit cum tatal lui a nimerit o data ca prizonier la „gnomii” mau in timp ce pastea oile pe povarnisurile muntelui Langonot, ce este asezat aproximativ la 140 km spre sud-vest de masivul muntos Kenya si la vreo 80 km sud-est de podisul Mau, inaltimea lui fiind de 2.777m. Pastorul, pierzand o oaie, a mers dupa urmele de sange ale animalului. Deodata s-a vazut inconjurat din toate partile de fapturi mici, ciudate, mai scunde decat oamenii de pa­dure — pigmeii —, care nu aveau coada insa aduceau mai degraba cu maimutele care sar prin copaci decat cu oamenii. Pielea lor era alba ca burta unei sopirle, insa fata si corpul erau acoperite cu un par lung, negru. Cu ajutorul unei sulite pastorul a scapat de periculoasa societate a gnomilor razboinici. Avand in vedere ca masivele paduroase destul de mari care se intalnesc prin savana din Tanganika, si Mozambic, nu sunt locuite nici macar de pigmei (care sunt triburi de popoare de inaltime mica, ce locuiesc prin padurile din Congo si Camerun).

Cel mai uluitor lucru este acela ca micutii omuleti, asa cum ii prezinta zvonurile, seamana foarte mult cu niste maimute disparute, foarte cunoscute paleontologilor…

Acum 500.000 — 800.000 de ani, pe podisurile Africii de sud locuiau, intr-adevar, „omuleti micuti si parosi“. Ei cutreierau vaile raurilor in grupuri mici, vanau iepuri, paviani si chiar antilope, impotriva carora organizau urmariri cu intreaga „societate”. Omuletii omorau pavianii si anti­lopele, spargandu-le craniile cu pietre ascutite. In 1924, muncitorii de la carierele de var din estul desertului Kalahari au gasit un craniu fosilizat al uneia dintre aceste maimute preistorice. De atunci, antropologii au studiat cateva zeci de cranii, dinti si oase apartinand acestora.

Paleontologul sud-african Raymond Dart, cercetand prima descoperire din Kalahari, i-a denumit pe omuletii fosili australopiteci (maimute din sud), Dart a scris despre acestia in 1925 in lucrarea Australopithecus africanus. In urma unor descoperiri mai recente, se presupune ca australopitecii erau raspanditi la inceputul cuaternarului in toata Africa. Iata cateva concluzii trase de acesta: “erau niste mai­mute neobisnuite! Ele traiau pe pamant, umblau numai pe doua picioare si se caracterizau prin proportii aproape omenesti. Dintii lor erau mai degraba dinti de om decat de mai­muta. Chiar si dupa volumul creierului ele erau mai aproape de om decat de maimute. La un pui de australopitec, in varsta de cinci ani, capacitatea cutiei craniene era de 420 cm³, iar la un australopitec mascul matur, de 600—700 cm³, aproape de doua ori mai mare decat la cimpanzeu (maximum 450 cm³) si nu mai mica decat la gorila. Si totusi, australopitecii erau cu mult mai marunti decat aceste maimute. Inaltimea lor nu depasea in medie 120 cm, iar greutatea, 40—50 kg.”

Unii savanti presupun chiar ca australopitecii aveau darul vorbirii si stiau sa foloseasca focul. De aceea, el ii considera drept stramosi ai omului din cele mai stra­vechi timpuri.

„Totusi, scrie M. F. Nesturh, nu avem fapte care sa pledeze in favoarea acestei ipoteze. Nu exista nici un fel de temeiuri, spune el, sa consideram aceste maimute stra­mosi ai nostri”.

Oare, intr-adevar, se intreaba unii zoologi predispusi spre romantism, au disparut toti australopitecii? S-ar putea ca cele auzite despre gnomii mau, despre omuletii de padure agogve sa-si datoreze existenta australopitecilor care au supravietuit in adancul padurilor virgine ?

Oare micutii omuleti sunt stramosii nostrii care mai degraba sunt maimute decat oameni ?

Probabil alungati de „verisorii” lor mai puternici si mai dezvol­tati, de catre oamenii epocii de piatra, ei au putut sa se ascunda de urmarirea acestora in desisurile de nepatruns  si pe crestele muntilor cu desavarsire nelocuite si vizitate rar de oameni, deoarece clima este prea rece pentru locui­torii Africii.

Tags: Africa, agogve, australopitec, gnomii mau, maimute

Category: Enigme